COI !!!!

                                                                  Cap de Bou.


   
          Lu' Metrică îi place melodia asta, ştiu eu :
 

                   
       

                       

       
      postasem mai devreme ceva cu ură, multă ură. cred că voiam să intru în spiritul crăciunului şi nu găsisem intrarea.
                           

happy people

                                                                        nu toti P sunt H

     metode de cercetare inductivă - în oglindă
 
 si dacă aş avea mai mult de doi vizitatori pe blogul ăsta,  aş face şi un concurs cu următoarele întrebări

 1- care e oglinda?
 2- de ce nu toti P sunt H?
 3- ce marcă erau ochelarii de soare preferati ai lui   Kim Jong-Il ?
 4- credeti că e un desen de Perjovschi?

 astept raspunsurile doar in cutia postală pentru că am uitat parola de la mail si nu raspund la sms.

Nuca

Măseaua de minte

Mai devreme sau mai tîrziu trebuia să abordez şi subiectul ăsta, la propriu. După repetate radiografii unde radioloaga îmi spunea c-am mişcat juma' de mandibulă (!!) şi trebuie să mă mai radiez încă o dată, mă trezesc în sala de aşteptare a dentistului care era de fapt dentistă. Înăuntru se auzea, evident, sfîrîind o freză. În faţa mea o uşă pe care scria "sterilizare". Numai cîine să nu fii, sau mă rog, posesor de sterilizabile. Nu ştiu ce e de suportat, un şut în coaie sau freza aia la un micron distanţă de nervu' premolarului. Cunoscînd experienţa ( e a 3-a oară) , adrenalina, mă gîndeam cum ar fi să fii dependent de dentist. Bagi dulciuri non-stop, faci carii doar de dragul sfîrîitului pe nerv. Asta e sado-maso pe bune. Ce biciuri, cătuşe, ciupituri de sfîrcuri sau ce-am mai văzut noi prin filme_!
  După o scurtă cosmetizare a venit momentul treburilor serioase. Problema nu era măseaua bolnavă ale cărei rădăcini sunt sunt sudate de maxilar, căci mai nou am şi eu o problemă, mă despart greu de bani de măsele şi de curve. Dar trece. Problema e, sau nu, măseaua de minte. La prima vedere nu posed măsea de minte pe partea dreaptă a mandibulei. E un spaţiu gol. "Huston we have a problem!", spune dentista uitîndu-se la radiografie. Nu, nu avem, radem tot şi reconstruim, zic. Greu. Măseaua de minte e acolo, sub gingie, matură, crescută orizontal!! Pur şi simplu nu a vrut să iasă afară. S-a pus ca dracu, orizontal şi a preferat "s-o ardă underground".Mai mult, dezvoltîndu-se orizontal în mandibulă, le-a atacat pe celelalte direct în rădăcini. Adică nu a mai avut greţuri să răsară şi să zică "ştiţi, io sunt măseaua de minte, cresc, fac, dreg ", le-a dat direct la temelie . Fiind măsea de minte cred că i-a fost şi ruşine despre statutul ei să răsară într-un mediu aşa poluat, adică i-a fost ruşine de ruşinea celorlalte, căci de cele mai multe ori, o asemenea prezenţă potentă, stîrneşte răutatea ambientului. Mai mult, să fie sigură de supravieţuire s-a aşezat pe nu ştiu ce nerv important. Ca şi cînd mi-ar spune : " Dacă mă scoţi, îţi fut o semi pareză facială de nu-ţi mai simţi limba în nici-un franţuzesc mod posibil!" Şi vorba aia , semi-pareze am mai avut noi.
    merg la dentist(ă) să pozez radiografia să se vadă că nu mănînc borş, not yet.

????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

    

Beliefs

Spuneam zilele astea că multe persoane nu mai cred în mare lucru . De fapt nu ştiu dacă mă-nvîrt eu prin medii greşite sau văd doar partea goală a paharelor de pe lîngă mine. Şi de lucru ăsta nu-ţi dai seama numai din ce spun dar şi din ce fac oamenii. Dacă pînă nu de mult  mureau pur şi simplu la o adică pentru lucrurile, ideile în care credeau şi nu aşa, unii în puşcării, la Canal, astăzi ar vinde şi pe mă-sa şi pe ta-su fără să clipescă.  Da, condiţia materială determină conştiinţa da şi cu pula-n cur şi cu sufletu-n rai nu poţi. A, aici am auzit-o p-aia “ Cu ce te-alegi în viaţă? Cu ce tragi pe pulă şi cu ce bagi în gură!”. Dacă eşi de-adreptul animal imbecil aşa e şi nu e musai vina ta. Şi mai e ceva, parcă tot mai mulţi sunt preocupaţi să fie alfa, să domine, să fută, să bage degetu-n cur, să dea cu cheia în timp ce tot mai puţini sunt pe pana lor. Treaba stă aşa de cînd lumea, dar vorba aia... “ pe noi nu ne fute oricine”. Ne futem singuri dacă e cazul să picăm la un moment dat, aş adăuga eu. Dar asta e altă discuţie. 

   Doream ca postul ăsta să fie despre lucrurile în care cred sau nu mai cred oamenii sau dacă mai cred în ceva, orice: poşete, pantofi , Domne- Doamne, iubire, (în ambele sensuri, 1- " hai sa facem iubire" si 2- "mare e iubirea noastră" )dar imi dau seama că e la liber oricum. Contează să crezi în ceva şi să nu faci rău, zic. Fiecare doarme cum îşi face patul dacă poate să doarmă. 

       

refresh

  Mă tot freacă la pateu bugetarii ăştia de la Registrul Comerţului cu o adresă la care locuiesc pe de o parte şi la care mai şi lucrez în acelaşi timp. În acte. " Registrul Comerţlui", comerţ, cu alte cuvinte cumperi şi vinzi. Eu vînd şi fără să cumpăr. Idei. Adică pe mine??! Sper să nu mă termin prea repede, nici la propriu nici la figurat.
       Altfel, str. Împăratul Traian sau Mihail Moxa? Împăratul Traian e viu, e bine, chiar dacă e la numărul 13. O să mă mut la alt număr dacă e cazul ( 30, 60, 1, 3, 31...) dar nu pe altă stradă aşa cum credeam că îmi doresc. This night has opened my eyes.

sau cine ştie ce dracu s-o mai întîmpla. Mi-e teamă de zilele în care greşelile nu se mai pot repara iar pariurile nu se mai pot cîştiga. oscillate wildly

şi totuşi some girls are bigger than others

 

RSR

 Binel Staicu e la bulău. Eu unul nu sunt foarte convins de toată povestea asta cu "fuga" în Ungaria (!!!), întorsul în ţară, arestarea, Nuţu, o fotografie ce seamănă dar nu răsare, în fine...nu mă interesează. Oricum lumea a uitat subiectul. Doar că duminică am fost la o nuntă  la RSR. Mirii drăguţi iar nuntaşii s-au distrat cum au ştiut mai bine şi bine au făcut. Lăutari şi tot tacîmul inclusiv hostese. Din punctul ăsta de vedere, al hosteselor, puteam să rămîn urgent fără darul de nuntă căci nu aveam timpul necesar pentru a le convinge că sunt un tip deosebit şi nici nu cred că le interesa, tariful fiind la oră. Toate bune şi frumoase doar că era un nene p-acolo despre care am crezut la început că e animator sau ceva de genul. Cu tot respectul pentru eveniment dar tipul era genul de pinguin surescitat şi plin de el. Ulterior am aflat că era naşul. Se întîmplă des ca unii oameni să intre în pielea unor personaje foarte importante doar în capul lor. Şi ca ritualul să fie complet, naşul ţine un speach. Speach în care ne spune cum că " academia distracţiei" în Craiova a fost tot timpul la RSR, cum că de acolo s-a dat ora exactă în materie de petreceri şi el potrivea ceasul. De la masa la care stăteam se vedea clar că ceasul n-avea cuc. Nu pomenesc de Minerva, Jiul sau alte cîrciumi cu renume din oraş, dar ca un proaspăt absolvent al cîtorva academii,   mai repede cred că tunurile din curtea RSR-ului sunt pistoale cu apă.

Bicla

 Aveam cam  zece ani cred, îmi doream rău de tot o bicicletă. Și nu d-aia cu roți ajutătoare ci una de băieți mari. Opțiunile  pe vremea lu' Ceașcă erau reduse. Pegas, tohanurile și cam astea erau. Existau totuși cîteva excepții: biclele preparate, tunate, up-datate. Am început atunci să-i bat la cap pe-ai mei că vreau bicicletă, că viața mea fără bicicletă e pustiu. Și nimic! Îmi tot spuneau că trebuie să mai cresc, că o să-mi rup mîinile, picioarele, că o să-mi sparg capul, povești d-astea. Am schimbat placa și am apelat la rude , la cunoștințe, prieteni de familie, cum că de ziua mea vreu bicicletă și am reușit. Cumnatu' (Miu) un prieten de familie mi-a făcut cadou o bicicletă ce-i rămîsese mică lui Mihăiță, băiatul lui. De fapt cred că a fost un fel de aranjament între ai mei și Cumnatu' dar nu mă interesa.
  Linia de biciclete Pegas pe vremea aia, pentru cei care-și amintesc era la fel de variată ca programu tv. Exista modelul "rupt" cel care se putea îndoi de la jumătate, avînd pe cadru un fel de balama. Mai era modelul cu șa lungă și ghidon mare, ca de chopper. Eu căpătasem un alt model, destul de rar, care arăta cam așa : cadrul bicicletei cu șa lungă, ghidon cam ca cel de Tohan și șa scurtă. În aceeași perioadă Radu Dinescu de la scara 7 primise și el cadou o biclă model bulgăresc sau ceva de genul ăsta. Oricum ambele biciclete mi se păreau hidoase rău dar aveam un punct de plecare. Nu puteam să gonesc cu viteză prin curtea școlii sau prin fața blocului punînd frîne pe care ulterior le măsor. și nici nu impresionam cine știe ce fete cu pegasu primit așa că m-am pus pe treabă. Radu la fel. Pimp my bike era la mine acasă pe balcon sau în fața scării.

 Pentru început am schimbat ghidonul, l-am înlocuit pe cel vechi cu unul mare, ca cel de la bicicletele cu șa lungă. Apoi țeava de la șa în așa fel încît să mă ridice mai sus să pot sta aplecat spre ghidon și nu lăsat pe spate ca motocicliștii de pe chopper. Acum problema era că sistemul de prindere al ghidonului nu putea strînge îndeajuns ghidonul pe care se mutase gentrul de greutate. Manșoane, șaibe și tot felul de fiare nu au putut înțepeni ghidonul oscilabil față-spate. L-am sudat, nu eu, un meșter.  Pe spate aveam cauciuc gros, cu zimți, așa îi spuneam. Am pus și pe față unul dar ce să te faci că nu avea loc, furca era prea mică pentru cauciucul ăla gros. Am scos furca și m-am pus cu ciocanu, cu pila pe ea . Degeaba.  Furcă de Tohan mergea și-i stătea bine. Vă dați seama că fiecare modificare aducea după sine o alta, lucrurile nu se potriveau, trebuiau tăiate, îndoite, ajustate. Spre exemplu furca de tohan avea țeava prea lungă și ieșea din cadru, nu mai putea fi prins nici ghidonul care era cu nucă, nucă ce trebuia și ea schimbată să se potrivească în furcă dar trebuia modificat și cuiul căruia de la atîtea strînsături i se futuse șurubul din capăt. Tăiat țeava de la furcă, făcut alt filet, chinu dracu dar aveam biclă nu glumă. Furca fiind prea lungă totuși, i-am tăiat din craci și am pilit alte scobituri în care să aibă loc axul roții din față. Apoi foaia și pedalele schimbate, trebuia una mai mare pentru viteză,. cu brațe lungi dar la curbe lovea pedala de asfalt. Lanțului îi mai trebuiau cîteva zale căci roata din spate nu se mai putea apropia de pedale. Doar vara meșteream căci era vacanță și mă lăsau ai mei mai mult pe-afară.
  Făceam schimburi peste schimburi, strîngeam bani de piese. Într-un final i-am schimbat și cadrul. Ceva frumos. Super biclă. Îi priveam aproape cu milă pe cei cu biciclete standard. Goneam prin grădini, pe dîmburile de pămînt cînd se schimbau țevile de apă iar pe asfalt zburam. Mergeam pe-o roată, derapam controlat lăsînd urme pe trotuar cu roata din față! (fără să am frînă pe roată) Radu nu stătuse nici el degeaba cu bulgăroaca lui cu roți mici. Deși oarecum rivali, colaboram mai tot timpul, ne împrumutam de scule sau făceam schimb de piese. Cred că mai am și acum o cheie franceză de-a lui. Schimbasem sau modificasem de cîteva ori  fiecare piesă a bicicletei în parte. Toată povestea a durat cîțiva ani buni iar cînd au apărut MTB-urile le dădeam clasă, de fapt nu lor ci celor care le călăreau.
 

                             
Acum se strîng în fața blocului, (alt bloc) la scară cîțiva puști. Ascultă puya și pam-parap-pam-pap-param.

     


editare tîrzie:
Via Cipru, unde se află evident, Ciprian.


Cip: de bicla mea nu zici nimic ma?
Cip: ai innebunit rau sa vb despre biciclete
virgillmo: pai daca altceva nu am ce face
virgillmo: daca ziceam si de bicla ta nu mai era asa
Cip: cate detalii doamne
virgillmo: da nu mi-o amintesc , decat ca la inceput ai avut una cu sa lunga si ai facut o ghidusie in fata colegei aleia , blonda aia cu par lung si ochi albastri cu privire suava cum ar spune unii
virgillmo: si ai cazut
virgillmo: tii minte?
virgillmo: oana sau cum o chema?
Cip: da
Cip: oana batlan
Cip: ma bicla mea
Cip: era de fitze
Cip: noua
Cip: si mi a furat o vecinu tau
Cip: de la 2
Cip: Stica
Cip:
virgillmo: mah , nu era aia alba cu sa lunga?
Cip: pai aia ma
Cip: era un fel de chopper
Cip: asa
Cip: mini
virgillmo: gata imi amintesc

De vară

   
 Cînd am multe tîmpenii pe cap îmi vine greu să scriu. E firesc. E ca atunci cînd mergi la wc degeaba. Dacă nu-ţi vine , nu-ţi vine!. Nu vi s-a întîmplat să faceţi drumul degeaba doar pentru cîţiva stropi şi o amărîtă de băşină? Nu e cazul constipaţiilor sau blocajelor renale. Doar că atunci cînd unele mizerii din real life te fut la cap şi nici măcar nu sunt atît de amuzante sau interesante încît să merite să fie împărtăşite, nu-ţi vine. Noroc că e vară şi-ţi mai fuge ochiu' pe cîte-un tanga, pe sub o fustă, de-ţi vine să iei în pulă toate problemele.
    Mare lucru şi cu blogurile astea, cu femeile, cu sportul, cu alcoolul, jocurile pe calculator şi multe alte metode de genul ăsta, care abordate,consumate ponderat şi alternant te scutesc de un blocaj  renal la cap, dacă mi se permite exprimarea. Şi mi se permite. Am spus ponderat?!
  Urmează aia cu bicicleta
........
 

                                        

Două rîndunici si o melodie

Mă trezesc într-o dimineaţă, în urmă cu vreo două săptămâni, cu un zgomot ciudat în cameră. Sar peste primele gânduri şi încerc să-mi aduc aminte cu ce dracu am amestecat berea din seara precedentă. Pe şifonierul din faţa mea două rândunici, nici albe, nici negre, nici prea mari, dar nici prea mici. Mă uit la fereastră...închisă! Buun! Zic, Gile să vezi pe dracu, ce-ai făcut aseară, că n-ai ajuns acasă cu cine trebuia?! Încerc să gândesc pozitiv, adică bine că nu m-am trezit lângă mine cu un struţ sau mai ştiu eu ce alte dihănii zburătoate, târâtoare sau chiar mai rău, înotătoare.  Mă uit la rândunici, ele se uită la mine. Acum, ce să zic, nu puteam să le privesc în ochi pe-amândouă  în acelaşi timp. Mă ridic încet din pat să deschid fereastra, dar nebunele şi-au şi luat zborul. Mă grăbesc, să nu se-agite prin cameră şi să se rănească aşa cum am mai văzut că fac vrăbiile. Dar să vezi, rândunicile, mult mai deştepte decât vrăbiile, zburau prin cameră ca elicopterele fără să se atingă de pereţi sau abajur. Deschid fereastra, dar degeaba. Uşa de la dormitor deschisă (nici nu se închide de felul ei, dar asta e altă poveste). Uşa dă în hol, holul în baie, în baie fereastra deschisă. Pe acolo intraseră, pe acolo au şi ieşit fără prea mare deranj şi fără să salute.

Pe moment, mi-a părut rău că nu am avut aparatul foto la îndemînă sau măcar vreun telefon mai deştept, în sensul că funcţia maximă a telefoanelor din dotare e fix o lanternă. La fel de rău mi-a părut şi în dimineaţa asta, bine, era aproape amiază când m-am trezit, după o noapte în care am sărbătorit procurarea şi instalarea unui aparat de aer condiţionat, aparat care e mai tare decât laserul românilor cu care au topit tancurile ruseşti. Ajung, inevitabil, în bucătărie, căutând sticla de apă minerală. Aici, zgomot nelalocul lui din direcţia coşului de gunoi. Dacă venea dinspre frigider, nu era nici o problemă, pentru că observasem în ultima perioadă că face ca toate visele, din cauza căldurii, cred. Coşul de gunoi, gol.

Să n-o mai lungesc, aveam în bucătărie un liliac. Viu, de fapt, un pui de liliac. L-am întrebat ce dracu caută acolo şi nimic, nu mi-a răspuns, cred că era pui şi d-aia, nu învăţase să vorbească. Nici rândunicile nu erau prea vorbăreţe. Acum, m-am gândit că n-o să mă creadă nici dracu, mai ales după faza cu rândunicile, aşa că mi-am procurat imediat un martor. Am sunat-o de urgenţă pe Miky, zisă şi Profi, zisă şi Miha sau vecina de sub mine. Nu, nu i-am propus să urce să-i arăt dihania înaripată, dar i-am arătat liliacul de pe balcon.

Şi toate astea, în timp ce unele pisici de casă atacă doar florile din glastră şi mârâie la porumbei prin fereastre,  vorba aia. A! P-aia cu şoarecele şi cu Piciu (fostul meu pisic) nu v-o mai spun, dar găsiţi ceva pe link-ul ăsta:  http://www.gds.ro/Societate/2010-04-29/Blocuri+cu+sobolani.

   

Cutting

SBMA: Rojo Intenso Clay Studio (Cutting me Off at the Past)

Baby steps

Piraţii din Coraibe

       Din Coraibe că a fost lîngă Corabia. Iar insula de acum şi pînă mai departe o să poarte numele ăsta, sper. Da, e o insulă pe Dunăre, una din mai multe insule. Cel puţin doi piraţi erau deja acolo cînd am ajuns, că tot e iufa asta cu Jack Sparrow . Deja treaba miroase a jurnal de călătorie deşi nu e.  Dirijorul a avut formaţia aproape completă după cum a declarat. Fiecare cu orchestra lui, nu mă bag. S-a prins peşte, s-a făcut ciorbă, am mers cu barca. Şi la venire şi la plecare, că e vorba de o insulă iar înot ar fi fost exces de ...orice. Chiar ideea de a fi pe o insulă populată maxim de cîţiva mistreţi şi alte cîteva animale sălbatice face bine A.D.N.-ului. Spre sfîrşit soacra din Gabon a clacat şi i-a stricat ziua lu’ nea Costică. A doua zi de dimineaţă am schimbat mirosul, în gură, aşa cum bine recomandă Doctorul. Pescuitul, plimbarea pe Dunăre chiar dacă e vorba de transportul de pe un mal pe altul sau verificatul lansetei cu 68 de ace, fac toţi banii. Tocmai din cauza asta nu e bine să spui “aşa , şi?” Cele mai frumoase momente trebuiesc căutate. E ca şi cînd trenul pe care vrei să îl iei se formează aici. La ora 1 (13 zic). 

Moartea domnului Lăzăroiu: legalizarea prostitutiei de frica războiului

Turismul, petrolul şi egiptenii

Negociam un căcat de cîrpă, pe numele ei „garabie”. Făcea maxim 1 euro. Omuţ cerea în jur de 40 (euro), atît de mare e nesimţirea. Atît de mare e japca în Egipt. Trebuie să fi trecut zeci de duzine de retardaţi parveniniţi care să fi plătit suficient de mult de dragul conformării la standardul de turist suficient, degustător interesat al culturii autohtone, de dragul de a fi interesant şi atît. Cu alte cuvinte, turistul papagal. Şi ţiganii au mirosit treaba asta. Nu sunt rasist, xenofob, dar aşa cum spui despre ardeleni că sunt într-un fel, despre chinezi că au caracteristici specifice, de ce să nu spui şi despre ţigani că au şi ei felul lor de a fi şi asta nu în mod peiorativ?! Dar aici e o altă discuţie.

Aşadar, una din vrăjelile maxime ale turismului se cheamă Egipt. Nisipul îţi intră şi în cur pe tot parcursul traseelor turistice. Vîntul îţi suflă în ochi tot praful ăla de căcat cu un tupeu pe care îl găseşti doar la ghizii de doi lei care plimbă turistul ca pe maimuţă dintr-un loc în altul. Locuri mai mult sau mai puţin încărcate de importanţă istorică, dar cu siguranţă încărcat de shopuri cu mirosuri ieftine în care ar trebui sa te simţi de porc dacă nu cumperi un souvenir “autentic”. 

    Să ştim cum stăm şi cu egiptenii ăştia. Egiptul ăla de demult, antic, părinţii papirusului şi învăţătorii cosmogoniilor, matematicienii care-au rupt gura romanilor şi vechilor greci, Egiptul în care-i găsim ulterior pe Pitagora, Thales, etc. studiind  geometria, filosofia şi astrologia, despre care Herodot spunea că sunt cei mai învăţaţi oameni, mai isteţi decît elenii, nu are nici o legătură cu lumea arabă contemporană care-şi paşte cămilele întâmplător sau nu pe acelaşi spaţiu al Vechiului Regat care a dăinuit două mii şi ceva de ani.

“Mai mult de un euro nu-ţi dau pe cîrpa asta”, i-am spus “egipteanului” în timp ce-l respingeam cu tot cu cîrpa lui din spaţiul meu critic de 30cm. Nu mi-a înţeles îngrijorarea şi-mi explica într-o engleză mai stîlcită decît a mea că voi face o afacere bună. Era agresiv, îmi punea cîrpa aia în braţe. Şanse zero. Tîrgul Romaneşti e copil de ţîţă. Agitatu’ dracu se zbătea gesticulînd spasmodic de parcă ar fi fost o chestiune de viaţă şi de moarte, pînă cînd i-a sărit saliva din gură atingîndu-mă, stropii frizîndu-mi mecla. În secunda doi, treanţa lui zbura pe acoperişurile bazarului în timp ce eu îmi încercam şutul în stil Bumbescu pe garabia cu care era îmbrăcat. Tot bazarul a luat foc instant, parcă mi-am băgat pula în allah în tipmul plecăciunilor lor prefăcute de la ora 5 sau 6, ei ştiu. Pietrele pe care ţi le arată islamicii la Luxor, Karnak, Cairo, nici măcar nu sunt ale lor. Da, am o părere destul de proastă despre musulmănime, nu de alta dar... am şi poze. Altfel nu am nimic cu ei, cu tot cu potenţialul lor exploziv pe care-l poartă în AND, dînd impresia de bubă coaptă. Cînd au venit pe teritoriul vechiului Egipt pe la anii 600 au găsit ieşind din nisipuri vîrfurile vechilor temple. Şi ce-au spus? “……mm... buun, nu ne interesează ce sunt astea, noi ne construim pe ele, din căcat de camilă, nişte moschee de dat cu capu’...” Pe la începuturile secolului trecut, alţi cercetători decît cei autohtoni, arheologi, pasionaţi de cultura egipteană, le-au deschis ochii despre potenţialul pe care au stat cu curul mult timp.

Ei! Nu cred că are vreo legătură ce am scris pînă acum cu Mubarak, dar îmi stătea pe limbă. Ce pot spune e că oamenii ăia clar au nevoie de un stăpîn, căci se vede cît de repede pun mîna pe bîte (made in SUA), azvîrlind în sus  preţul barilului de petrol .


Şi pentru că mi-am adus aminte că am fost, sunt şi voi fi un pozar cu potenţial, unele fotografii fiind făcute pe vremea cînd învăţam să zbor postez mai jos cîteva imagini.  

                                                             

                                                                                                                                                                                                

moscheea construită pe templul din Luxor

                                





          
                                                Ocean's eleven !!
                                      National Bank of Egypt


                    

                                                                 ...no comment



                                                                

Gata!!! Pusei şi pozele.

Dumnezeu e american

Papa a binecuvantat reţelele de socializare. Cum ar veni, şi-a dat ok-ul  inclusiv pentru youtube şi numai ăl de sus ştie ce poţi găsi acolo! Aşadar, Vaticanul şi-a dat seama că nu poate sta nebăgat în seamă şi le-a făcut internetiştilor, aceşti atleţi necondiţionaţi ai spaţiului virtual, o aroganţă. Parcă îi şi văd pe cardinali la raportul de seară: “Benedicte, îi ştii p-ăia cu internetul de care ţi-am spus? Nu se mai poate cu ei....! Ei bine, au luat şi globurile de aur cu reţeaua aia a lor care tinde să devină mai dihai ca a noastră...”.   Răspunsul a fost pe măsură. Ca în bancul cu americanii şi ruşii, cei din urmă hotărînd să vopsească luna în roşu din motive comunisto-ideologice…După ce au terminat ruşii, Bush le-a spus alor lui:  “În roşu? Luna?.. Oook… acum mergeţi şi scrieţi Coca-Cola pe ea”. Cam aşa m-am hotărît să-mi fac blog. Şi sucit cum sunt (în iarna asta) îl scot pe Benedict din cărţi şi aştept ca Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să binecuvînteze filmele de animaţie şi asta pentru un real kombat la Oscaruri între Toy story şi restu' lumii (eu fiind de fapt un mare fan al "The Penguins of Madagascar", King Julien is my favourite).

M-am sucit (v-am spus că sunt aşa)  

Dumnezeu e chinez!

1 - China a anunţat creştere economică de aproximativ 10%.

2 - Cred că la chinezi se referea D în fătarea lumii – a se citi „Geneza”    cînd a spus ceva de genul “Înmulţiţi-vă şi stăpîniţi pămîntul”.