Girvill: februarie 2011

Negociam un căcat de cîrpă, pe numele ei „garabie”. Făcea maxim 1 euro. Omuţ cerea în jur de 40 (euro), atît de mare e nesimţirea. Atît de mare e japca în Egipt. Trebuie să fi trecut zeci de duzine de retardaţi parveniniţi care să fi plătit suficient de mult de dragul conformării la standardul de turist suficient, degustător interesat al culturii autohtone, de dragul de a fi interesant şi atît. Cu alte cuvinte, turistul papagal. Şi ţiganii au mirosit treaba asta. Nu sunt rasist, xenofob, dar aşa cum spui despre ardeleni că sunt într-un fel, despre chinezi că au caracteristici specifice, de ce să nu spui şi despre ţigani că au şi ei felul lor de a fi şi asta nu în mod peiorativ?! Dar aici e o altă discuţie.

Aşadar, una din vrăjelile maxime ale turismului se cheamă Egipt. Nisipul îţi intră şi în cur pe tot parcursul traseelor turistice. Vîntul îţi suflă în ochi tot praful ăla de căcat cu un tupeu pe care îl găseşti doar la ghizii de doi lei care plimbă turistul ca pe maimuţă dintr-un loc în altul. Locuri mai mult sau mai puţin încărcate de importanţă istorică, dar cu siguranţă încărcat de shopuri cu mirosuri ieftine în care ar trebui sa te simţi de porc dacă nu cumperi un souvenir “autentic”.

Să ştim cum stăm şi cu egiptenii ăştia. Egiptul ăla de demult, antic, părinţii papirusului şi învăţătorii cosmogoniilor, matematicienii care-au rupt gura romanilor şi vechilor greci, Egiptul în care-i găsim ulterior pe Pitagora, Thales, etc. studiind geometria, filosofia şi astrologia, despre care Herodot spunea că sunt cei mai învăţaţi oameni, mai isteţi decît elenii, nu are nici o legătură cu lumea arabă contemporană care-şi paşte cămilele întâmplător sau nu pe acelaşi spaţiu al Vechiului Regat care a dăinuit două mii şi ceva de ani.

“Mai mult de un euro nu-ţi dau pe cîrpa asta”, i-am spus “egipteanului” în timp ce-l respingeam cu tot cu cîrpa lui din spaţiul meu critic de 30cm. Nu mi-a înţeles îngrijorarea şi-mi explica într-o engleză mai stîlcită decît a mea că voi face o afacere bună. Era agresiv, îmi punea cîrpa aia în braţe. Şanse zero. Tîrgul Romaneşti e copil de ţîţă. Agitatu’ dracu se zbătea gesticulînd spasmodic de parcă ar fi fost o chestiune de viaţă şi de moarte, pînă cînd i-a sărit saliva din gură atingîndu-mă, stropii frizîndu-mi mecla. În secunda doi, treanţa lui zbura pe acoperişurile bazarului în timp ce eu îmi încercam şutul în stil Bumbescu pe garabia cu care era îmbrăcat. Tot bazarul a luat foc instant, parcă mi-am băgat pula în allah în tipmul plecăciunilor lor prefăcute de la ora 5 sau 6, ei ştiu. Pietrele pe care ţi le arată islamicii la Luxor, Karnak, Cairo, nici măcar nu sunt ale lor. Da, am o părere destul de proastă despre musulmănime, nu de alta dar... am şi poze. Altfel nu am nimic cu ei, cu tot cu potenţialul lor exploziv pe care-l poartă în AND, dînd impresia de bubă coaptă. Cînd au venit pe teritoriul vechiului Egipt pe la anii 600 au găsit ieşind din nisipuri vîrfurile vechilor temple. Şi ce-au spus? “……mm... buun, nu ne interesează ce sunt astea, noi ne construim pe ele, din căcat de camilă, nişte moschee de dat cu capu’...” Pe la începuturile secolului trecut, alţi cercetători decît cei autohtoni, arheologi, pasionaţi de cultura egipteană, le-au deschis ochii despre potenţialul pe care au stat cu curul mult timp.

Ei! Nu cred că are vreo legătură ce am scris pînă acum cu Mubarak, dar îmi stătea pe limbă. Ce pot spune e că oamenii ăia clar au nevoie de un stăpîn, căci se vede cît de repede pun mîna pe bîte (made in SUA), azvîrlind în sus preţul barilului de petrol .

Şi pentru că mi-am adus aminte că am fost, sunt şi voi fi un pozar cu potenţial, unele fotografii fiind făcute pe vremea cînd învăţam să zbor postez mai jos cîteva imagini.