Mă tot freacă la pateu bugetarii ăştia de la Registrul Comerţului cu o adresă la care locuiesc pe de o parte şi la care mai şi lucrez în acelaşi timp. În acte. " Registrul Comerţlui", comerţ, cu alte cuvinte cumperi şi vinzi. Eu vînd şi fără să cumpăr. Idei. Adică pe mine??! Sper să nu mă termin prea repede, nici la propriu nici la figurat.
Altfel, str. Împăratul Traian sau Mihail Moxa? Împăratul Traian e viu, e bine, chiar dacă e la numărul 13. O să mă mut la alt număr dacă e cazul ( 30, 60, 1, 3, 31...) dar nu pe altă stradă aşa cum credeam că îmi doresc. This night has opened my eyes.
sau cine ştie ce dracu s-o mai întîmpla. Mi-e teamă de zilele în care greşelile nu se mai pot repara iar pariurile nu se mai pot cîştiga. oscillate wildly
Binel Staicu e la bulău. Eu unul nu sunt foarte convins de toată povestea asta cu "fuga" în Ungaria (!!!), întorsul în ţară, arestarea, Nuţu, o fotografie ce seamănă dar nu răsare, în fine...nu mă interesează. Oricum lumea a uitat subiectul. Doar că duminică am fost la o nuntă la RSR. Mirii drăguţi iar nuntaşii s-au distrat cum au ştiut mai bine şi bine au făcut. Lăutari şi tot tacîmul inclusiv hostese. Din punctul ăsta de vedere, al hosteselor, puteam să rămîn urgent fără darul de nuntă căci nu aveam timpul necesar pentru a le convinge că sunt un tip deosebit şi nici nu cred că le interesa, tariful fiind la oră. Toate bune şi frumoase doar că era un nene p-acolo despre care am crezut la început că e animator sau ceva de genul. Cu tot respectul pentru eveniment dar tipul era genul de pinguin surescitat şi plin de el. Ulterior am aflat că era naşul. Se întîmplă des ca unii oameni să intre în pielea unor personaje foarte importante doar în capul lor. Şi ca ritualul să fie complet, naşul ţine un speach. Speach în care ne spune cum că " academia distracţiei" în Craiova a fost tot timpul la RSR, cum că de acolo s-a dat ora exactă în materie de petreceri şi el potrivea ceasul. De la masa la care stăteam se vedea clar că ceasul n-avea cuc. Nu pomenesc de Minerva, Jiul sau alte cîrciumi cu renume din oraş, dar ca un proaspăt absolvent al cîtorva academii, mai repede cred că tunurile din curtea RSR-ului sunt pistoale cu apă.
Aveam cam zece ani cred, îmi doream rău de tot o bicicletă. Și nu d-aia cu roți ajutătoare ci una de băieți mari. Opțiunile pe vremea lu' Ceașcă erau reduse. Pegas, tohanurile și cam astea erau. Existau totuși cîteva excepții: biclele preparate, tunate, up-datate. Am început atunci să-i bat la cap pe-ai mei că vreau bicicletă, că viața mea fără bicicletă e pustiu. Și nimic! Îmi tot spuneau că trebuie să mai cresc, că o să-mi rup mîinile, picioarele, că o să-mi sparg capul, povești d-astea. Am schimbat placa și am apelat la rude , la cunoștințe, prieteni de familie, cum că de ziua mea vreu bicicletă și am reușit. Cumnatu' (Miu) un prieten de familie mi-a făcut cadou o bicicletă ce-i rămîsese mică lui Mihăiță, băiatul lui. De fapt cred că a fost un fel de aranjament între ai mei și Cumnatu' dar nu mă interesa.
Linia de biciclete Pegas pe vremea aia, pentru cei care-și amintesc era la fel de variată ca programu tv. Exista modelul "rupt" cel care se putea îndoi de la jumătate, avînd pe cadru un fel de balama. Mai era modelul cu șa lungă și ghidon mare, ca de chopper. Eu căpătasem un alt model, destul de rar, care arăta cam așa : cadrul bicicletei cu șa lungă, ghidon cam ca cel de Tohan și șa scurtă. În aceeași perioadă Radu Dinescu de la scara 7 primise și el cadou o biclă model bulgăresc sau ceva de genul ăsta. Oricum ambele biciclete mi se păreau hidoase rău dar aveam un punct de plecare. Nu puteam să gonesc cu viteză prin curtea școlii sau prin fața blocului punînd frîne pe care ulterior le măsor. și nici nu impresionam cine știe ce fete cu pegasu primit așa că m-am pus pe treabă. Radu la fel. Pimp my bike era la mine acasă pe balcon sau în fața scării.
Pentru început am schimbat ghidonul, l-am înlocuit pe cel vechi cu unul mare, ca cel de la bicicletele cu șa lungă. Apoi țeava de la șa în așa fel încît să mă ridice mai sus să pot sta aplecat spre ghidon și nu lăsat pe spate ca motocicliștii de pe chopper. Acum problema era că sistemul de prindere al ghidonului nu putea strînge îndeajuns ghidonul pe care se mutase gentrul de greutate. Manșoane, șaibe și tot felul de fiare nu au putut înțepeni ghidonul oscilabil față-spate. L-am sudat, nu eu, un meșter. Pe spate aveam cauciuc gros, cu zimți, așa îi spuneam. Am pus și pe față unul dar ce să te faci că nu avea loc, furca era prea mică pentru cauciucul ăla gros. Am scos furca și m-am pus cu ciocanu, cu pila pe ea . Degeaba. Furcă de Tohan mergea și-i stătea bine. Vă dați seama că fiecare modificare aducea după sine o alta, lucrurile nu se potriveau, trebuiau tăiate, îndoite, ajustate. Spre exemplu furca de tohan avea țeava prea lungă și ieșea din cadru, nu mai putea fi prins nici ghidonul care era cu nucă, nucă ce trebuia și ea schimbată să se potrivească în furcă dar trebuia modificat și cuiul căruia de la atîtea strînsături i se futuse șurubul din capăt. Tăiat țeava de la furcă, făcut alt filet, chinu dracu dar aveam biclă nu glumă. Furca fiind prea lungă totuși, i-am tăiat din craci și am pilit alte scobituri în care să aibă loc axul roții din față. Apoi foaia și pedalele schimbate, trebuia una mai mare pentru viteză,. cu brațe lungi dar la curbe lovea pedala de asfalt. Lanțului îi mai trebuiau cîteva zale căci roata din spate nu se mai putea apropia de pedale. Doar vara meșteream căci era vacanță și mă lăsau ai mei mai mult pe-afară.
Făceam schimburi peste schimburi, strîngeam bani de piese. Într-un final i-am schimbat și cadrul. Ceva frumos. Super biclă. Îi priveam aproape cu milă pe cei cu biciclete standard. Goneam prin grădini, pe dîmburile de pămînt cînd se schimbau țevile de apă iar pe asfalt zburam. Mergeam pe-o roată, derapam controlat lăsînd urme pe trotuar cu roata din față! (fără să am frînă pe roată) Radu nu stătuse nici el degeaba cu bulgăroaca lui cu roți mici. Deși oarecum rivali, colaboram mai tot timpul, ne împrumutam de scule sau făceam schimb de piese. Cred că mai am și acum o cheie franceză de-a lui. Schimbasem sau modificasem de cîteva ori fiecare piesă a bicicletei în parte. Toată povestea a durat cîțiva ani buni iar cînd au apărut MTB-urile le dădeam clasă, de fapt nu lor ci celor care le călăreau.
Acum se strîng în fața blocului, (alt bloc) la scară cîțiva puști. Ascultă puya și pam-parap-pam-pap-param.
editare tîrzie:
Via Cipru, unde se află evident, Ciprian.
Cip: de bicla mea nu zici nimic ma?
Cip: ai innebunit rau sa vb despre biciclete
virgillmo: pai daca altceva nu am ce face
virgillmo: daca ziceam si de bicla ta nu mai era asa
Cip: cate detalii doamne
virgillmo: da nu mi-o amintesc , decat ca la inceput ai avut una cu sa lunga si ai facut o ghidusie in fata colegei aleia , blonda aia cu par lung si ochi albastri cu privire suava cum ar spune unii
virgillmo: si ai cazut
virgillmo: tii minte?
virgillmo: oana sau cum o chema?
Cip: da
Cip: oana batlan
Cip: ma bicla mea
Cip: era de fitze
Cip: noua
Cip: si mi a furat o vecinu tau
Cip: de la 2
Cip: Stica
Cip:
virgillmo: mah , nu era aia alba cu sa lunga?
Cip: pai aia ma
Cip: era un fel de chopper
Cip: asa
Cip: mini
virgillmo: gata imi amintesc
