miercuri, 9 noiembrie 2011

Măseaua de minte

Mai devreme sau mai tîrziu trebuia să abordez şi subiectul ăsta, la propriu. După repetate radiografii unde radioloaga îmi spunea c-am mişcat juma' de mandibulă (!!) şi trebuie să mă mai radiez încă o dată, mă trezesc în sala de aşteptare a dentistului care era de fapt dentistă. Înăuntru se auzea, evident, sfîrîind o freză. În faţa mea o uşă pe care scria "sterilizare". Numai cîine să nu fii, sau mă rog, posesor de sterilizabile. Nu ştiu ce e de suportat, un şut în coaie sau freza aia la un micron distanţă de nervu' premolarului. Cunoscînd experienţa ( e a 3-a oară) , adrenalina, mă gîndeam cum ar fi să fii dependent de dentist. Bagi dulciuri non-stop, faci carii doar de dragul sfîrîitului pe nerv. Asta e sado-maso pe bune. Ce biciuri, cătuşe, ciupituri de sfîrcuri sau ce-am mai văzut noi prin filme_!
  După o scurtă cosmetizare a venit momentul treburilor serioase. Problema nu era măseaua bolnavă ale cărei rădăcini sunt sunt sudate de maxilar, căci mai nou am şi eu o problemă, mă despart greu de bani de măsele şi de curve. Dar trece. Problema e, sau nu, măseaua de minte. La prima vedere nu posed măsea de minte pe partea dreaptă a mandibulei. E un spaţiu gol. "Huston we have a problem!", spune dentista uitîndu-se la radiografie. Nu, nu avem, radem tot şi reconstruim, zic. Greu. Măseaua de minte e acolo, sub gingie, matură, crescută orizontal!! Pur şi simplu nu a vrut să iasă afară. S-a pus ca dracu, orizontal şi a preferat "s-o ardă underground".Mai mult, dezvoltîndu-se orizontal în mandibulă, le-a atacat pe celelalte direct în rădăcini. Adică nu a mai avut greţuri să răsară şi să zică "ştiţi, io sunt măseaua de minte, cresc, fac, dreg ", le-a dat direct la temelie . Fiind măsea de minte cred că i-a fost şi ruşine despre statutul ei să răsară într-un mediu aşa poluat, adică i-a fost ruşine de ruşinea celorlalte, căci de cele mai multe ori, o asemenea prezenţă potentă, stîrneşte răutatea ambientului. Mai mult, să fie sigură de supravieţuire s-a aşezat pe nu ştiu ce nerv important. Ca şi cînd mi-ar spune : " Dacă mă scoţi, îţi fut o semi pareză facială de nu-ţi mai simţi limba în nici-un franţuzesc mod posibil!" Şi vorba aia , semi-pareze am mai avut noi.
    merg la dentist(ă) să pozez radiografia să se vadă că nu mănînc borş, not yet.

????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????



    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu